Uniunea Europeană anunță că va rămâne fermă în cadrul negocierilor privind Brexit

Uniunea Europeană anunță că va rămâne fermă în cadrul negocierilor privind Brexit
Uniunea Europeană anunță că va rămâne fermă în cadrul negocierilor privind Brexit. Sursa foto: Shutterstock
Publicat: 27/07/2020, 13:27

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a avut o întâlnire cu negociatorul-șef al Uniunii Europene privind Brexit, Michel Barnier, pentru a discuta despre actualele negocieri între Bruxelles și Londra pe tema relațiilor post-Brexit.

Liderii europeni par să fie convinși că poziția Uniunii Europene este mai puternică decât oricând și că UE va rămâne fermă în cadrul negocierilor, informează politico.eu.

Charles Michel și liderii celor 27 de state membre și-au concentrat atenția în ultimele săptămâni asupra negocierilor legate de bugetul de 1,82 mii de miliarde de euro și a unui fond de recuperare a economiei europene în urma crizei COVID-19. După ce au ajuns la un acord privind bugetul Blocului comunitar, oficialii UE par a fi convinși că își pot menține pozițiile și în ceea ce privește negocierile cu Londra.

După ce a discutat cu Barnier, președintele Consiliului a trimis un mesaj clar, potrivit căruia UE se simte foarte pregătită pentru un scenariu al unui Brexit fără acord. Într-un mesaj postat pe Twitter, Michel a notat că acordul privind bugetul la care s-a ajuns săptămâna trecută include și un fond de cinci miliarde de euro pentru ajustarea economiilor europene în perioada post-Brexit. Acest fond este conceput pentru a sprijini guvernele și companiile care ar avea cel mai mult de suferit în cazul în care Blocul comunitar nu va ajunge la o înțelegere cu Marea Britanie până la finalul acestui an, când se încheie perioada de tranziție de după ieșirea Londrei din UE.

Michel a făcut referire și la faptul că negocierile durează foarte mult, acesta acuzând Londra pentru această situație.

„La mai bine de patru ani după ce Marea Britanie a votat să părăsească UE, discuțiile privind relațiile viitoare sunt încă în desfășurare”, a scris acesta.

Oficialii europeni, nemulțumiți de atitudinea Londrei

Un înalt oficial al UE a declarat că partea britanică nu a arătat flexibilitate în cadrul discuțiilor.

„Au reacționat foarte, foarte lent și nu au arătat multă disponibilitate pentru a merge mai departe. Irlanda, Belgia, Olanda vor fi afectate de Brexit. O parte din acest fond pentru Brexit ar putea fi foarte bine folosită pentru a ne sprijini pescarii. S-ar putea ca britanicii să nu se fi așteptat la asta, ca noi să ajungem la un acord privind acest buget. Pentru noi este foarte important să fim pregătiți pentru orice scenariu. Cu siguranță preferăm un acord și suntem dispuși să ajungem la unul, ar fi bine pentru ambele părți, dar ne pregătim pentru orice scenariu. Nu vom vinde Europa. Valorile noastre rămân aceleași”, a spus oficialul.

Un înalt oficial britanic implicat în negocieri a declarat că nici Marea Britanie nu va ceda în cadrul discuțiilor cu UE.

„Un acord este puțin probabil dacă fundamentele nu se schimbă. (Uniunea Europeană, n. red.) Trebuie să își adapteze poziția și să înțeleagă că negociază cu un stat independent”, a spus oficialul.

Recent, reprezentanții mediului de afaceri din Germania au avertizat că un eșec al negocierilor reprezintă cel mai probabil scenariu și au făcut apel la liderii europeni să ia măsuri de urgență în acest sens.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Cum arată apartamentul de 2460 de metri pătrați al lui Ion Țiriac. Detaliile din interior...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
La ce salariu visează o angajată care ia acum minimul pe economie. "În mână, fără...
Descoperirea secolului! Breaking news!
O filipineză care locuiește în România a dezvăluit motivul pentru care îi place țara noastră:...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Marele actor al României s-a stins mult prea devreme. Drum lin, maestre!
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Witold Pilecki, spionul polonez de la Auschwitz
×